Jocul de măști (Alaiul măştilor) – Jocul urșilor

În zona etnografică a Botoșanilor, jocurile cu măşti se desfăşoară cel mai des iarna, începând de la Crăciun până la „spargerea Anului Vechi“, dar pot fi întâlnite şi cu alte prilejuri. Apogeul manifestărilor tradiţionale prilejuite de sărbătoarea Anului Nou este reprezentat de apariţia mascaţilor. În cete organizate din timp, conduse de vătafi, dragomani, căpitani, ori constituite ad-hoc, mascaţii colindă satul întreg, suscitând în cel mai înalt grad interesul comunităţii. Măştile zoomorfe cele mai răspândite sunt capra, ţurca, brezaia, ursul, cerbul, căiuţii. Ursul animal sacru considerat de către daci „capul de urs – masca, era folosit la ritualurile și ceremoniile ce țineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatin” (Romulus Vulpescu). Diversitatea măștilor – costumele de măști din zona Botoșanilor oferă o realitate deosebit de pitorească (unele din cele mai interesante fiind confecșionate din sluf – Corni, altele din blană de urs – Copălău). Interesante sunt și costumele ursarilor țigani.

Localitatea: Zona etnografică Botoșani
loading