Eusebiu Iacinschi – Botoșani (ceramică Kuty)

Eusebiu Iacinschi, fiul Soniei Iacinschi este un cunoscut meșter popular, renumit pentru realizarea cu înaltă măiestrie a ceramicii de tip Kuty care datează din perioada Evului Mediu (secolul XIII). 

Una dintre cele mai atractive tehnici din domeniul olăritului din România, ceramica de tip Kuty, supravieţuieşte datorită pasiunii unei familii din Botoşani. Atelierul de ceramică al familiei Iacinschi este singurul din judeţul Botoşani şi al doilea din România, după cel de la Rădăuţi – Suceava, care produce farfurii, căni, sfeşnice, căniţe, castroane, străchini sau obiecte de decor realizate manual după o tehnică practicată începând din secolul al XIV-lea.

Atelierul aparţine lui Eusebiu, meşteşugar care stăpânește arta decorativă şi care s-a impus la nivel naţional şi internaţional, conform Agerpres. Lucrările lui – cu motive decorative unice, zoomorfe si avimorfe, realizate în culorile verde, galben şi brun, au fost valorificate atât în România, cât şi în Franţa, Italia, Israel sau Ungaria. 

Arta ceramicii de tip „Kuty”, este un proces complex, care presupune parcurgerea mai multor etape, și anume:

1. Prelucrarea lutului

2. Modelarea argilei – formarea vaselor

3. Uscarea/Zvântarea

4. Angobarea

5. Zgrafitarea

6. Arderea

7. Colorarea

8. Smălțuirea

9. Arderea

Date de contact:

Site: https://kutyceramics.aaz.ro/

E-mail: eusebiuiacinschi@yahoo.com

Facebook: https://www.facebook.com/www.kutyceramics.ro/

Adresa: Str. Miorița nr. 10, Botoșani 710012

Tel. 0740.183.272     

loading