Zilele Babei Dochia / Zilele Babelor – previziune asupra noului an

În zona etnografică a Botoșanilor, zilele 1-9 martie sunt cunoscute sub numele de zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor – zile în care Dochia moare și renaște simbolic la început de martie cînd, pînă în secolul al XVII lea, Anul Nou a fost serbat primăvara. Moartea Dochiei, ce survine în ziua de 9 Martie, simbolizează moartea anului vechi.
Legendele numeroase existente în mitologia românească vorbesc de o babă urîtă și rea care-și persecuta fără milă nora, trimițînd-o să-i aducă fragi și să pască oile în zilele friguroase de iarnă. Totul subliniază de fapt starea conflictuală între noră și soacră, iar în plan simbolic, opoziția timp vechi-timp nou, Baba Dochia reprezentînd Anul vechi sau marea zeiță a pămîntului care este învinsă de nora sa, persoană tînără, puternică, sprijinită de Dumnezeu în toate faptele sale bune, reprezentînd Anul Nou.

Localitatea: Zona etnografică Botoșani
loading