Păzitup usturoiului este un obicei nocturn ce are loc în noaptea de 29-30 noiembrie, în ajunul sărbătorii Sf. Andrei. 10-12 femei se adună împreună cu prietenii la o casă stabilită. Tinerele aduc câte 3 căciulii de usturoi, un colac sau o pâine care se pun pe o faţă de masă de culoare roşie. Două bătrâne păzesc usturoiul până la ora 12, după care tinerii ies şi „joacă usturoiul”. La despărţire fiecare ia câțiva căței din usturoiul păzit pe care-l păstrează ca leac pentru diferite boli la oameni şi animale şi pentru descântece de dragoste.

Încondeierea sau „închistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.
Deoarece oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de învierea lui Hristos și de reînnoirea naturii, creștinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative ancestrale, de o rară frumusețe.
Oul văzut ca un simbol primordial, sămânța vieții, potrivit tradiției, este vopsit și încondeiat în ziua de joi din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroșirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. În mitologia românească motivele de pe ouăle încondeiate au o simbolistică interesantă ce cuprinde o multitudine de legende. Motivele care apar mai des în zona Botoşanilor sunt: spirala, motivul soarelui, CRUCEA PAŞTELUI, hârleţul, grebla.

Jocul caprei este un obicei răspândit în toate zonele țării; în zona etnografică a Botoșanilor, capul caprei este confecționat din lemn de mesteacăn, cioplit în formă cât mai apropiată de reprezentarea naturala a acesteia, partea de jos a botului fiind lucrată dintr-un lemn aparte prins cu un cui în așa fel încat trăgându-se de sfoară cu care este prins, botul caprei să clămpănească. În partea de sus a capului se fixează coarnele, de obicei cornițe de țap, alteori simple imitații de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi de mărgele, ținte de alamă. Capul astfel construit se fixează într-un suport alcătuit dintr-un băț a cărui lungime variază în funcție de interpret. Corpul caprei este format dintr-un laicer fixat pe partea posterioară a capului caprei, lăsându-se loc liber prin care interpretul sa poată urmări acțiunea pentru a se putea integra jocului celorlați parteneri. Împodobirea propriu-zisă a caprei nu cunoaște îngrădiri, ea făcându-se în funcție de imaginația și personalitatea fiecărui interpret. Laicerul va fi împodobit cu năfrămi și fragmente de oglinzi, coarnele cu canafi de pânză colorată, berteala, clopoței, zurgălăi. Capra acoperită cu blană de stuf des întâlnită altadată pe uliţele satelor (Corni, Sarafinești, Ibănești, etc.) a dispărut fiind înlocuite cu cele cu scoarţe.

Moartea este o realitate biologică, decesul fizic al corpului uman neînsemnând și decesul spiritului, a sufletului, ci eliberarea lui din locuința vremelnică.
În zona etnografică a Botoșanilor, ritualul funerar se îndeplinește în baza unor datini străvechi și este considerat o îndatorire morală și socială.
Credințele și practicile ce țin de înmormântare sunt numeroase și variate, cu multe aspecte caracteristice locale, dar și cu multe elemente comune în întreaga țară. Obiceiurile de înmormântare din zona Botoşani semnifică în esenţă poziţia demnă a omului simplu în faţa morţii. Credinţa în viaţa de apoi este concretizată în grija familiei de a da celui dispărut toate cele necesare pentru drumul fără întoarcere (bani de pe pieptul mortului, priveghiul, găina data de pomană la mormânt, ș.a.)

În zona etnografică a Botoșanilor, căsătoria constituie, din vechime și până astăzi, baza ideologică pentru relațiile sociale. Ritualul nunții ordonează și controlează tranziția socială, se concentrează asupra miresei și a reconstrucției publice a persoanei sale sociale. Aceasta dă ocazia femeii de a reflecta supra condiției sale în societate, pe măsură ce este introdusă în noul ei rol și statut. Rit de trecere – NUNTA – este însoţit în zona Botoşanilor de o sumendenie de credinţe şi practici mitico-magice, menite să asigure noilor căsătoriţi o viaţă prosperă, copii sănătoşi, înţelegere deplină între noră şi soacră etc. Toate acestea se desfăşoară cu ajutorul părinţilor, rudelor şi prietenilor apropiaţi începând din momentul în care se proiectează căsătoria. Ritualul este deosebit în zona Botoşaniului tocmai prin păstrarea acestor tradiţii (Tudora, Ibănești etc.).

În zona etnografică a Botoșanilor, nașterea este caracterizată printr-un sentiment de bucurie față de venirea pe lume a unui nou-născut, momentul nașterii fiind urmat de momentele rituale tradiționale de după naștere: tăierea buricului, înfășatul pentru întâia oară, prezentarea pruncului, prima îmbăiere, ursitoarele, botezul, scăldatul şi cumetria.
La români, se cunosc numeroase practici rituale cu caracter magico-religios legate de naștere: la prima scaldă copilul este stropit cu apă rece „sa nu-i fie frig cât traieşte”. „Scăldăciunea reuneşte numai femei, rude sau prietene care scaldă copilul intr-o covăţică cu apa în care se aruncă flori sa fie frumoasă ca o floare, cîteva boabe de fasole ca sa aibă dinţii frumoşi, pene să fie uşor la muncă şi la joc, un condei să fie bun la carte, un ou să aibă pielea albă și curată, firmituri de pîine să aibă suflet bun. Apa în care a fost scăldat copilul se aruncă la rădăcina unui pom roditor, iar pe covăţica de lemn se aşează pe rînd femeile care-şi doresc copii.