Acest joc tradiţional are o densitate mare în arealul judeţului Botoşani, respectiv în comuna Truşeşti, unde întâlnim căiuţi în fiecare sat din comună (Drislea, Ionăşeni, Truşeşti), dar şi în Corni, Tudora, Sarfineşti, Vorona, Ibăneşti, Fundu Herţii, Hlipiceni, Cordăreni, Cristeşti, Oneaga. De fiecare dată dansurile sunt specifice zonei de unde este cules jocul. La Todireni, ca şi la Truşeşti, de exemplu, se cântă cinci cântece de dans:Pristandaua (care conţine şi o urătură), Gontăreasca, Ciobănească, Fata popii şi Ruseasca sau Căiuţul, Bătrânul, Şoticul, Galopul, Raţa s.a.m.d. Pe parcursul jocului se spun urări.
În jocul căiuţilor primează spectaculozitatea dansurilor, dar şi cea a costumelor şi a măştilor. La unele jocuri spectaculozitatea creşte şi prin jocul căldărarilor şi a celorlalţi masacaţi. Unele jocuri de căiuţi sunt însoţite de jocul urşilor şi cântecele ursarilor. Alaiul căiuţilor poate cuprinde 4-8-12 căiuţi însoţiţi şi de mascaţi (babe, moşnegi, harapi, căldărari etc. Formaţia de căiuţi îşi desfăşoară programul fiecare casă, în ritm vioi şi cadenţat al dansului ce sugererază galopul dezlănţuit, oferind un spectacol atractiv prin costumaţie, repertoriu şi recuzita folosită. Zona Botoşanilor oferă turiştilor aspecte inedite ale unor tradiţii ce ţin de păstrarea ritului de trecere de la anul vechi la anul nou.

În zona etnografică a Botoșanilor, obiceiul sorcovitului se pregătește încă din dimineața sărbătorii de Sf. Andrei (30 noiembrie), când se pun rămurele de păr, măr, trandafir într-un vas cu apă pentru ca acestea să înflorească până la Anul Nou, dovadă că anul care vine va fi benefic pentru casa respectivă, aceste rămurele fiind considerate ca aducătoare de noroc. Cu aceste rămurele copii care sorcoveau intrau în case atingându-le pe gazde și zicând: „Sorcova vesela/ Peste vară/Primăvară/ Să trăiți/ Să-nfloriți/Ca merii/Ca perii/ În mijlocul verii…”. Se sorcovesc și animalele.

În zona etnografică a Botoșanilor, obiceiul semănatului are loc în dimineața zilei de Anul Nou, când copiii umblă pe la casele gospodarilor. Dacă primii care vin sunt băieți acesta e semn bun pentru gospodaria respectivă. Intrînd în casă, ei „seamană” pe cei aflaţi acolo cu seminţe de grîu, secară, cînepă sau orz, urînd gazdelor un an nou fericit: „Sănătate vouă şi la anu sănătate vouă – Să trăiţi să-nfloriţi – Ca merii ca perii – În mijlocul verii – Şi ca toamna cea bogată – Cu toate-nbelşugată”. După ce sunt răsplătiţi cu colăcei, mere, nuci şi bani, semănătorii pleacă la alte case. După plecarea semănătorilor gospodinele adună semințele şi le aruncă în grajdul vitelor pentru sănătatea acestora.

În zona etnografică a Botoșanilor, urătura este structurată în trei părți distincte, care se înlănțuie firesc. Partea introductivă este mai susceptibilă la primirea încărcăturii umoristice întrucât variază în funcție de gazda la care se adresează. Tratarea temei agrare se face în modul cel mai serios. Momentul cel mai spectaculos în uratură rămâne finalul. Apar uneori sugestii pentru o eventuală scuză în ceea ce privește răsplata urătorilor. Urăturile copiilor sunt mai simple și mai lineare, dar cu valoare simbolică mai mare deoarece se crede că puritatea sacrală a copiilor constituie o ” garanţie” sigură a îndeplinirii urărilor de sfârşit ale PLUGUŞORULUI. În trecut PLUGUŞORUL (URĂTURA) era însoţită de o recuzită care însemna un plug tras de boi cu care se ara o brazdă în curtea respectivă. Recuzita aceasta avea funcţie şi semnificaţii variate; uneltele şi animalele folosite la arat şi semănat (plugul, biciul, traista sau sacul cu sămânţă de grâu), instrumentele de produs zgomote pentru alungarea spiritelor malefice şi purificarea spaţiului(pârâitoare, buhaie, tobe, ş.a).

În zona etnografică a Botoșanilor are loc anual un scenariu ritual de înnoire a timpului calendaristic, în perioada solstițiului de iarnă (20 decembrie – 7 ianuarie). Scenariul ritual cuprinde sacrificiul ritual al porcului la Ignat (reprezentând spiritul grâului), prepararea alimentelor rituale (colaci, colăcei, julfa – „pelincile Domnului”) ș.a. Ritualul se petrece în jurul a trei coordonate: cerurile sunt deschise, morții revin la casele din care au plecat, iar animalele vorbesc. Această perioadă este una de abundență a ospețelor, excese de mâncare și băutură.

În zona etnografică a Botoșanilor, în ajunul Anului Nou existau și mai există și astăzi practici de aflare a ursitei (număratul parilor de la gard, coborâtul lumânării de cununie în fântână, arderea a doi peri de porc pe vatră, s.a.). Practici pentru aflarea cum va fi anul următor pentru agricultură (calendarul cepei). Practici pentru aflarea stării de sănătate a membrilor familiei în anul ce urmează (așezarea pe lângă pereții încăperii de locuit a lingurilor menite cu numele fiecărui membru al familiei ce vor rămâne toată noaptea iar dimineață se va observa care din ele au căzut, acest lucru însemnând moarte sau boală grea pentru persoana respectivă.)