Istoric clădire

Clădirea, monument istoric înregistrată în lista monumentelor istorice din 2010, cod BT-11-m-B-01970 cu denumirea “Fostă prefectură, azi Muzeul de Ştiinţele Naturii’’ datează de la sfârşitul sec. XIX (1887).

Proiectul clădirii a fost întocmit în anul 1878 de un arhitect francez cu destinaţia de Palat Administrativ al Prefecturii fostului judeţ Dorohoi, dar construcţia ei a fost terminată abia în anul 1887. Are 46 de camere repartizate la subsol, parter şi etaj. Edificiul are o cupolă centrală şi două turnuleţe laterale. Acoperişul, construit iniţial din gresie (ardezie) este înlocuit în prezent din ‚solzi’ de tablă zincată (2003-2004).

Între anii 1898-1899 clădirea a fost renovată după un proiect al inginerului Alexander Saint Georges (arhitectul oraşului Botoşani) care a executat şi antrepriza lucrărilor, recepţia definitivă având loc pe 28 noiembrie 1900 când clădirea a fost dată în folosinţă. Ulterior, reparaţii capitale asupra clădirii au mai fost executate între anii 1981-1985.

       Istoric muzeu

Cele dintâi preocupări pentru realizarea unui muzeu al Dorohoiului aparţin învăţătorului Calinic Istrate, un pasionat colecţionar de arme şi piese numismatice şi mai târziu un „căutător de comori” prin săpăturile arheologice făcute în zonă.

Ulterior, în cel de-al treilea deceniu al veacului XX, sunt consemnate alte două acţiuni de valorificare muzeistică a unor colecţii adunate în timpul activităţii unor inimoşi intelectuali din fostul judeţ Dorohoi. Una dintre acestea a aparţinut Elenei Cuparencu, care în calitate de director al Şcolii primare Nr.2 “Regina Elisabeta” a înfiinţat în anul 1921, în localul acestei instituţii, un muzeu cu exponate de ştiinţele naturii. O altă inițiativă muzeistică, din anul 1928, a fost opera învăţătorului Grigore Racoviţă care, în localul Şcolii Primare ‘’Gheorghe Asachi’’, realiza un muzeu cu colecţii de obiecte istorice, de geologie, geografie şi zoologie. Tot acum, în presa vremii se propunea ca muzeul creat de Gr. Racoviţă să devină ‘’Muzeul Dorohoiului’’.

O altă etapă a istoriei muzeografiei dorohoiene poate fi plasată între anii 1936 şi 1944, interval în care a funcţionat în casele donate de Ioan şi Elena Cuparencu, cu caracter eterogen, etalând în vitrinele sale atât piese de istorie-arheologie cât şi etnografice.

După război, muzeul Dorohoiului renaşte, iniţiativa aparţinând profesorului Gheorghe Romândaşcu. Actul de naştere a acestei unităţi a fost semnat la începutul anului 1950, la iniţiativa profesorului Romândaşcu raliindu-se Constantin Radinschi (pictor) şi ceva mai târziu Ilie Cerneleanu, colegi de breaslă. Muzeul cuprindea atunci colecţii de istorie-arheologie şi ştiinţele naturii, acesta funcţionând pe strada Alexandru Sahia sau Strada Mare, într-o construcţie cu numai două încăperi pentru expoziţia de bază. Ponderea obiectelor din colecţie era dată de piesele de factură istorico-arheologică obţinute în urma unor investigaţii de teren şi a unor donaţii de obiecte culese din satele Raionului Dorohoi de către elevii celor trei profesori „epitropi’’ ai noului Muzeu Dorohoian.

În anul 1953 muzeul înregistra în inventarul său un număr de 975 bunuri culturale încadrate în domeniul arheologie, istorie, etnografie, artă, ştiinţele naturii şi un număr de 148 documente care ulterior au fost predate arhivelor. În anul 1955, când ia fiinţă Muzeul Raional Botoşani, muzeul din Dorohoi înregistra un număr de 1.173 piese.

Muzeul a funcţionat de la înfiinţare şi până în 15 iunie 1968 într-o clădire mică pe str. Alexandru Sahia nr.3. De la această dată, odată cu înfiinţarea judeţului Botoşani, muzeul va deveni de ştiinţele naturii, materialul de istorie, arheologie, artă şi etnografie fiind preluat de Muzeul Botoşani. Micuţa colecţie de biologie, care însuma 105 piese şi 41 de planşe îşi va mări numărul cu încă 247 piese primite în schimb de la muzeul din Botoşani şi va ocupa întregul etaj al fostei Prefecturi a fostului judeţ Dorohoi, parterul fiind ocupat de Bibliotecă şi Casa de Cultură, timp în care clădirea s-a numit Palatul Culturii. Din anul 1979 clădirea rămâne integral muzeului, iar din 1985 găzduieşte şi Galeriile de artă contemporană, sticlă portelan (expoziţie cu caracter permanent).

De la înfiinţare şi până în 1 iulie 1984 muzeul a funcţionat ca unitate subordonată Consiliului Popular al oraşului Dorohoi. De la această dată, conform deciziei nr.135/6 aprilie 1984 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului Botoşani, muzeul devine secţie a Muzeului Judeţean Botoşani, statut pe care îl are şi în prezent.

Muzeul dispune în prezent de 21 săli de expunere (12 săli cu obiecte din  sticlă-porţelan şi 9 săli cu exponate de istorie naturală), 1 sală pentru expoziţii temporare şi alte activităţi, birouri, depozite şi un laborator de conservare-restaurare.

Galeriile de artă contemporană însumează 651 obiecte din sticlă-porţelanrealizate la fosta fabrică de sticlă din oraş sub egida unei tabere de creaţie între anii 1985-1988, folosind ca materie primă nisipul cuarţos de la Hudeşti-Miorcani.

Patrimoniul de istorie naturală însumează 285.151 bunuri de importanţă ştiinţifică din toate grupele sistematice: fosile, roci, plante, moluşte, corali, crustacee, echinoderme, insecte, peşti, batracieni, reptile, păsări şi mamifere. Printre achiziţiile cele mai importante se numără colecţia entomologică prof. Ioan Nemeş, colecţie catalogată ca fiind printre primele din ţară din punct de vedere ştiinţific şi al numărului de exemplare colectate de către un singur colecţionar, colecţia de lepidoptere exotice farmacist Weber Wilhelm, colecţia de păsări exotice (Zair-Africa) profesor Rang Cătălin, etc.

Muzeul face schimburi de publicaţii cu muzee din ţară şi din străinătate, fapt care a dus la îmbunătăţirea substanţială a literaturii de specialitate, biblioteca muzeului având peste 6.000 volume.

 

Str. Al. I. Cuza, nr. 43, Dorohoi, Botoșani

Tel: 0231-611773

Fosta prefectură, azi Muzeul de Științele Naturii Dorohoi

Neavând nici o inscripţie sau arhivă veche din care să se poată vedea data înfiinţării, după spusele bătrânilor, această bisericăa fost zidită pe la anul 1816, de către locuitorii satului Zăiceşti. Inițial biserica a fost clădită din bârne şi împrejmuită cu un gard de nuiele. A fost transformată în 1884 și apoi a suferit modificări succesive.

Poetul Ion Pillat, recunoscut ca unul de modă veche și viță nobilă și apreciat mai ales pentru volumul „Pe Argeș în sus” din 1923, și-a petrecut copilăria în vecinătatea Darabaniului. Ani mai târziu s-a mutat cu totul la Miorcani, de unde administra treburile județului Dorohoi, al cărui președinte de consiliu era. Ion Pillat a publicat aproape 20 de volume de poezie și a editat altele (pentru Macedonski și Bacovia). Conacul datează din 1830.

Proprietar actual: Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Centrul Cultural Pastoral – Misionar “Ion Pillat” din Miorcani (inexistent)

Poziția geografică. Comuna Rădăuți – Prut este situată în partea de nord a judeţului Botoşani, la intersecţia mai multor drumuri, fiind un important nod rutier și punct vamal (prin podul rutier Rădăuţi Prut – Lipcani) cu Republica Moldova. Aici se poate ajunge pe DN 29 A Dorohoi – Rădăuţi Prut, sau pe DN
24 C Ştefăneşti – Rădăuţi Prut, care trece prin Miorcani, drum național neasfaltat pe sectorul Manoleasa – Rădăuți Prut. Pe DJ 282, Săveni – Rădăuți Prut, după Coțușca, se desprinde un drum recent asfaltat care iese la Miorcani, drum care taie înșeuarea de la obârșia pârâului Ghireni. Satul Miorcani este așezat la o distanţă de cca 800 m de râul Prut si la o depărtare de 5 km S-E de reședința comunei, Rădăuți – Prut.

Istoric. Satul Miorcani este așezat pe vechiul drum comercial domnesc denumit „Calea Hotinului”, rută care trecea Prutul pe la Rădăuti-Prut și se continuă spre Ștefănești și Iași [9]. Moșia Miorcani era în proprietatea lui Alexandru Șuțu la 1864, arendaș fiind Nicu Vizitiu Pillat, bunicul poetului Ion Pillat. Arendașul devine ulterior proprietarul moșiei Miorcanilor, pe care a lăsat- o apoi moștenire celor doi fii ai săi: Gheorghe Pillat și Ion N. Pillat ( tatăl poetului Ion Pillat). Ion N. Pillat, a construit pe moşia de la Miorcani un conac, pe ruinele vechilor construcții boierești care datau din anii 1830 – 1833. Pe la 1870, împreună cu fratele său, Gheorghe, au ctitorit biserica din Rădăuți-Prut . În 1913, moșiile Rădăuți-Prut și Miorcani erau în proprietatea lui Ion N. Pillat. . Administrarea moșiei era făcută de Ion N. Pillat și de fiul său, cunoscut mai ales ca poet și politician. Poetul Ion Pillat (1891-1945) a avut și o carieră politică, fiind ales vicepreședinte al Adunării Deputaților în 1934 și 1937.

În 1944, întreaga moșie a fost devastată de armata de ocupație sovietică, care au tăiat copacii pentru a face un parc de tancuri, iar cărțile și bunurile familiei au fost arse, împrăștiate prin sat sau trecute peste Prut.

După moartea poetului conacul a rămas moștenire fiului său, Dinu Pillat, care nu a apucat să se bucure de moștenire. În anul 1948, regimul comunist a naționalizat imobilul și l-a transformat într-o secție a spitalului Dărăbani. Între anii 1951 – 1995 spitalul rural din Miorcani, găzduit de fostul conac Pillat, a asigurat asistenţă medicală populației din zonă. În 1987, în anexele fostului conac, s-a amenajat la cererea familiei un mic muzeu, în care se regăseau câteva din obiectele personale ale poetului. Micul muzeu s-a desființat între timp, practic el a fost distrus de neglijența autorităților post-comuniste, în 2001!

În încercarea de a salva conacul de la distrugerea lui totală, Monica Pillat împreună cu mama ei, Cornelia Pillat, au dat spre administrare, în anul 1995, întregul domeniu, inclusiv livada, curtea boierească şi pădurea din afara localităţii (10 hectare de teren, dintre care 3,8 ha intravilan, situat în jurul clădirilor conacului, şi 6,2 ha de pădure, pe malul râului Prut) Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Actul de donație s-a încheiat în vara anului 2002 între moștenitoarele familiei Pillat și Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin IPS Daniel Mitropolitul Moldovei, fixându–se acolo și înființarea unui Centrul Cultural Pastoral – Misionar “Ion Pillat din Miorcani”, precum și amenajarea unei expoziții permanente Ion Pillat, a unei biblioteci, a unei tabere de creație, care să promoveze activități cu specific ecumenic. Din păcate, nenumăratele apeluri ale familiei nu au reușit să impresioneze fețele bisericești, conacul stă să cadă, fapt constatat la fața locului și de noi, iar planurile stipulate în actul de donație nu mai au nicio conotație culturală.

Încăperile conacului găzduiesc utilaje de tăiat lemn, o masă de ping – pong, stive de scânduri proaspăt tăiate, depozite de nimicuri… Am văzut și fosta ghețărie care, cândva, funcționa cu gheață tăiată din albia Prutului. Conacul Ion Pillat se află pe Lista Monumentelor Istorice la pozitia cod LMI 2004 BT-II-m- B-01998.

Parcul dendrologic. Ocupă o suprafață de 7 ha pădure și teren agricol, bine împrejmuit, cca 30% din gardul inițial din piatră a fost refăcut, iar cele trei intrări la conac sunt amenajate, din care una străjuită de o alee cu castani seculari. Pădurea de lângă conac cuprinde un mic arboret de stejari seculari, situat la intrarea dinspre sud-vest, câțiva paltini și ulmi seculari diseminați prin pădurea de versant, în mare parte ruderalizată cu fel de fel de arbori și arbuști autohtoni. S-au reamenajat iazul și un izvor de vale cu o troiță.

Sursa: Itinerarii istorico – geografice: castele și conace boierești din județul Botosani
Poza: Botosaninews.ro

 

Construită prin colectă publică în perioada interbelică din iniţiativa lui Nicolae Iorga şi Cezar Petrescu, biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril constituie o atracţie pentru turişti din câteva motive rarisime: aureolele îndoliate (negre) ale sfinţilor din pictura murală interioară, Eminescu tânăr şi Carol al II-lea în semn de omagiu şi de ctitor, Arhanghelul Mihail cu chipul tânărului Eminescu. Biserica a fost construită în memoria poetului Mihai Eminescu, inaugurată în anul 1939 – la 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, fiind singura biserică din lume construită cu bani publici în memoria unui poet.