La sfârşitul veacului XVIII, la marginea aşezării de azi a Cerviceştilor, boierul Constantin Miclescu ridică o bisericuţă de lemn. Construită din bârne de stejar, cu zestrea sa arhitecturală şi cu un inventar iconografic de excepţie, bisericuţa reprezintă un tezaur valoric important.

Neavând nici o inscripţie sau arhivă veche din care să se poată vedea data înfiinţării, după spusele bătrânilor, această bisericăa fost zidită pe la anul 1816, de către locuitorii satului Zăiceşti. Inițial biserica a fost clădită din bârne şi împrejmuită cu un gard de nuiele. A fost transformată în 1884 și apoi a suferit modificări succesive.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, aflată în vatra satului Bucecea, a fost ridicată în anul 1787 de către foștii locuitori ai satului Vâlcești. Această biserică a fost construită, inițial, din lemn, iar în anul 1888 s-a început reconstrucția ei din piatră, definitivată în anul 1891.

La sfârşitul veacului XVIII, la marginea aşezării de azi a Cerviceştilor, boierul Constantin Miclescu ridică o bisericuţă de lemn. Construită din bârne de stejar, cu zestrea sa arhitecturală şi cu un inventar iconografic de excepţie, bisericuţa reprezintă un tezaur valoric important.

Bisericuța de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” cunoscută în trecut sub numele de Biserica ”Vârgolici”, este un monument de arhitectură istorică din Municipiul Dorohoi ce datează de la 1779, având codul de înregistrare în Lista Monumentelor Istorice din 2010 – BT-II-m-b-01976.

                 Bisericuța este construită pe temelie de piatră, din bârne de stejar, copacii provenind chiar din pădurea pe locul căreia se află. Pe atunci, posibilitățile erau modeste, ocupația turcă și conducătorii fanarioți puneau biruri mari, iar resursele, inclusiv cele ale preoților, erau limitate.

                 A fost ctitorită, potrivit ultimelor informații descoperite de părintele Ifrim Cătălin în anul 2008, de un preot pe nume Vasile și tot acesta a fost, în același timp, constructor, cioplind pereții ce stau în alcătuirea bisericii.

                 Bisericii i s-a dat formă de corabie, acoperișul având pante repezi, iar pe pereții exteriori, a fost sculptat un odgon, adică o funie groasă marinărească, aceasta simbolizând speranța creștină. Bisericuța nu a fost niciodată pictată, nici la interior și nici la exterior. Doar catapeteasma beneficiază de o pictură în ulei, în stil bizantin, cu sfinți ortodocși având chipurile subțiate de post și trăire duhovnicească, așa cum este descrisă lucrarea în studiile monografice ale preotului econom Constantin Ciocoiu, de la 1900 și 1915.

                 A fost curățată și lăcuită în anul 1895, iar apoi s-au mai făcut unele reparații în 1904 și 1919. În cadrul unor lucrări ulterioare de restaurare au fost curățați pereții interiori înnegriți de veacurile trecute, au fost reconstruite clopotnița și pridvorul și a fost restaurată catapeteasma.

                 Bisericuța adăpostește câteva cărți bisericești ce datează din secolul XVIII și începutul secolului al XIX-lea: Triodul, din 1747, Evanghelia, din 1812, Tâlcul Evangheliilor, din 1805 și Cele 9 cântări, din 1815. În prezent, bisericuța a fost restaurată, dar a rămas un model trainic de arhitectură pentru urmași.

                 În această bisericuță modestă, timp de secole, cu evlavie, preoții au îndurat vremurile potrivnice și s-au rugat neconetenit pentru binele acestor pământuri strămoșeșt. Iar faptul că rezistă și astăzi, păstrând arhitectura veche, cu mici lucrări de consolidare, este o dovadă că lucrurile cu trainice sunt cele făurite cu suflet și credință. O mărturie a faptului că omul sfințește într-adevăr locul.

Situată pe dealurile Flămânzilor şi străjuită de malurile Miletinului, bisericuţa de lemn de la Prisăcani ar fi fost ridicată între anii 1656 şi 1657 de către boierul Nicolae Stratulat, proprietarul satului din acea vreme.

Mănăstirea Știubieni a început să fie zidită în anul 1996.

Schitul Sfântul Ioan de la Neamț a fost înființat în anul 1992, la inițiativa credincioșilor din zonă. Schitul Sfântul Ioan aparține Mănăstirii Gorovei.

Schitul Oneaga a fost înființat în anul 1780 de clucerul Neculai Cristescu. Locul pe care a fost zidit schitul se numea încă din vechime Dealul Mănăstirii, datorită probabil unei mai vechi mănăstiri, de mult pierdută. In anul 1863, biserica este demontată si reasamblată în satul Vânători, județul Botoșani. Pe locul vechiului schit a rămas doar Sfânta Masă, din piatră, și cimitirul. Noua biserică a Schitului Oneaga a fost sfințită în anul 1999.

Situată la 40 km. de municipiul Botoşani, Mănăstirea Guranda a fost întemeiată în anul 1945. Biserica este închinată eroilor neamului românesc, fiind zidită cu ajutorul unei colecte publice. În baza Decretului nr. 410/1959, biserica este demolată. Mănăstirea este reînfiinţată după 1989, tot prin colectă publică.