Mănăstirea Sihăstria Voronei este aşezată în mijlocul unei poieni din care nu vezi de jur împrejur decât culmi de dealuri acoperite cu păduri seculare. Zidirea bisericii mănăstirii Sihastria Voronei a început în 1857 şi s-a finalizat în 1876. Originalitatea bisericii este dată de cele trei abside marcate de câte patru coloane. Pridvorul, exonartex, de lemn s-a adaugat ulterior. Lăcaşul este încoronat cu trei turnuri de lemn care nu se ansamblează armonic cu întregul. În fata catapetesmei, pe peretele din stânga este reprezentata „Legea Veche”, printr-o femeie ce ţine în mână o cruce necompletă în formă de „T „, iar pe peretele din dreapta e reprezentată „Legea Nouă”, printr-o femeie ce ţine în mână o cruce completă. Este cea mai completă şi ingenioasă reprezentare a „Legii Vechi şi Noi”, unicî în bisericile din judeţul Botoşani. Icoana Maicii Domnului din faţa catapetesmei se deosebeşte de icoanele de acelaşi fel ce le întâlnim în iconografia ortodoxă. Această deosebire constă în faptul că Maica Domnului nu ţine în braţe pe Pruncul Iisus, ci îl duce de mâna. Prin originalitatea ei, aceasta icoana este unică în România. Catapeteasma şi Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de Mâna sunt înscrise în Patrimoniul Naţional.

Mănăstirea Gorovei a luat fiinţă în anul 1742, când un călugar din Mănăstirea Dragomirna a descoperit la rădăcina unui stejar icoana Sfântului Ioan Botezatorul. Considerată drept făcătoare de minuni.

Mănăstirea Zosin se află la 15 km. de municipiul Botoşani, într-o poiană din pădurea Băluşeni. Se remarcă prin bisericuța de lemn, ridicată în anul 1779 de către şetrarul Tudorachi Bașotă şi închinată Maicii Domnului.

Mănăstirea Balș a fost ridicată de boierul Grigore Balș în 1776, dar în același an i s-a dat foc, aflându-se la granița dintre moșii, fapt ce a creat conflicte. Biserica actuală a fost construită de Lascăr Sturdza și Evghenia Ursachi în 1819, dar în 1870 a fost închisă de către boierul Mavrocordat. A fost redeschisă din 1945 pînă în anul 1959, când a fost închisă. Este reînfiinţată în 1990, când este renovată cu pictură interioară şi resfinţită în 1996. În prezent mănăstirea adăposteşte 7 călugări şi nu dispune de facilităţi pentru cazarea pelerinilor.

Mănăstirea Cozancea este locul unde și-au început nevoințele monahale atât Părintele Paisie Olaru, cât și Părintele Ilie Cleopa. În anul 1656, trei pustnici ridică o micuță biserică de lemn. În anul 1684, Constantin Balș va ridica și el o bisericuță de lemn, iar biserica de zid, ce se pastrează până astăzi, datează din anul 1732, fiind construită de Vasile Balș. Schitul este închis în anul 1960, fiind redeschis abia în anul 1983. În anul 1990, schitul este numit mănăstire.

Mănăstirea Agafton este situată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit din apropierea municipiului Botoşani. Numele mănăstirii provine de la întemeietorul ei, ieroschimonahul Agaton (popular Agafton), care a ridicat aici, în jurul anului 1729, o biserică de lemn. În prima jumătate a secolului al XlX-lea așezământul devine mănăstire de călugărițe. În anul 1912 a fost înfiinţat aici primul atelier mănăstiresc de covoare. Prin poziţia sa, mănăstirea a fost vizitată de numeroase personalităţi, printre care Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu. Trei dintre surorile mamei portului Mihai Eminescu s-au călugărit la Mănăstirea Agafton. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile. În jurul Mănăstirii Agafton există un adevărat sat călugăresc, similar celor de la Mănăstirile Văratec şi Agapia. Casele mănăstirești de la Agafton au reprezentat, în majoritate, zestrea părintească a fetelor la intrarea în cinul călugăresc, iar din acest motiv se află case montane (de tipul celor din Bucovina), case tradiționale de la sfârșitul sec. al XIX-lea din zona Botoșanilor sau chilii sugerând modelul Mănăstirii Agapia.

Mănăstirea Coșula se află în satul Coșula, pe şoseaua Botoşani-Iaşi, la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoșani. Lăcaşul a fost zidit la 1535 de marele logofăt Mateiaș, sfetnic al lui Petru Rareş. Pictura originală din interiorul bisericii (1538) este acoperită, parţial, de pictura în ulei realizată în secolul al XIX-lea. S-a făcut o legătură între pictura acestei biserici şi cea a bisericii ruseşti Sf. Ilie Iaroslav. Poate fi admirată în schimb pictura exterioară, păstrată în parte. În 1772, când a avut loc prima împărţire a Poloniei, călugării ortodocşi de la Schitul Mare (Galiţa) s-au refugiat în Moldova, aşezându-se la Mănăstirea Coşula (au adus cu ei veşminte, odoare şi cărţi, icoane de factură rusească).

Complexul mănăstiresc de la Vorona, alcătuit iniţial din patru biserici. Cea mai veche, construită pe la 1600, nu se mai păstrează. Astăzi mai întâlnim o biserică de la 1793, una din 1835 (cea mai interesantă) şi cea mai nouă din 1853. Vorona şi Tudora, aflată la 7 km. distanţă de prima, alcătuiesc o foarte valoroasă zonă folclorică, iar în apropiere de Tudora se află una dintre cele mai frumoase păduri de tisă, declarată monument al naturii.

Biserica Uspenia a fost zidită din porunca doamnei Elena, soţia lui Petru Rareș, datorită căreia oraşul a dobândit statutul de "oraş al Doamnei". Din 1793, într-o clădire din incinta bisericii a funcţionat şi Şcoala Domnească. În 1872, în clopotniţa bisericii a fost instalat primul orologiu public din oraş. În acest lăcaş a fost botezat la 21 ianuarie 1850 Mihai Eminescu, cel care va deveni poetul naţional.